Antreprenoriatul țărănesc a existat în România cu mult înainte ca noțiunea de business să fie definită.
În gospodăria românească de odinioară existau mecanisme de comunicare și organizare atât de ingenioase, încât astăzi le-am putea compara cu platformele moderne de social media, CRM, marketplace sau networking profesional. Fără tehnologie și fără teorie, satul românesc crease un sistem complet, funcțional, adaptat nevoilor lui.
Unul dintre cele mai importante instrumente ale comunității era toba satului. Înainte să avem Facebook, notificări sau newslettere, informațiile se transmiteau „prin bătaia tobei”. Toboșarul mergea din poartă în poartă, bătea toba ca să strângă oamenii în centru, iar acolo se făceau anunțuri: de la decizii ale primăriei, la licitații, la chemări pentru muncă în comun sau vești importante despre vreme și recolte. Era comunicare oficială, rapidă și eficientă.
Strigarea peste gard, notificările rapide ale vremii
Tot în sat exista și „strigarea peste gard” sau peste uliță, un sistem de notificare live, spontan. Dacă se rătăcea o vacă, dacă venea o ploaie puternică sau dacă moara rămânea fără făină, vestea se transmitea în câteva minute, de la o casă la alta. Era un fel de alertă în timp real, bazată pe voce, nu pe telefon.
Șezătoarea: coworking și podcast în același loc
Șezătoarea avea rolul unui podcast combinat cu un spațiu de coworking. Oamenii lucrau împreună, povesteau, schimbau idei, transmiteau tradiții și informații practice. Acolo se formau rețele sociale adevărate, fără profiluri și fără algoritmi, doar oameni care se ajutau și învățau unii de la alții.
Claca, primul model de project management
Claca era, de fapt, un model perfect de echipă de proiect. Când cineva avea fân de strâns, lemne de tăiat sau o casă de ridicat, întreaga comunitate venea să ajute. Astăzi am numi asta project management: exista organizare, împărțire a sarcinilor, leadership și un deadline clar. Plata era reciprocitatea: azi la tine, mâine la mine.
Târgurile și iarmaroacele: marketplace-ul rural
În ceea ce privea comerțul, târgurile și iarmaroacele erau marketplace-urile vremii. Oamenii veneau din mai multe sate, aduceau produse locale, își comparau mărfurile, negociau prețuri și își făceau reputația. Era locul unde un produs nou „se lansa” și unde se testa piața. Cine avea calitate și caracter devenea brandul recunoscut al zonei.
Bătutul în oală, feedback public și sancțiune socială
Reputația, în sat, se construia prin povestea spusă de bătrâni. Nu existau logo-uri sau branding vizual, dar existau oameni care spuneau: „la el găsești cel mai bun caș”, „ea face cea mai bună pâine”, „la casa lor e omenie și cuvânt”. Acelea erau primele forme de PR: încredere transmisă din om în om.
Când cineva greșea grav, exista și un sistem de feedback public: „bătutul în oală”. Oamenii ieșeau în fața casei celui vinovat, făceau gălăgie cu oalele și își exprimau dezaprobarea. Era o formă tradițională de rating negativ, dar extrem de eficientă, pentru că întreaga comunitate o vedea.
Lecția finală – antreprenoriat înainte de antreprenoriat
Toate aceste obiceiuri nu erau întâmplătoare. Ele formau o infrastructură socială și economică reală, bazată pe solidaritate, comunicare și ingeniozitate. Satul românesc fusese, fără să știe, un laborator de business înainte ca termenul să existe.
Și poate că aici stă adevărata lecție: în fiecare tehnologie modernă pe care o folosim azi, există o versiune veche, născută din nevoia oamenilor de a se organiza și de a crea sens împreună. Înainte să existe corporații, existau oameni. Iar înainte să existe sisteme, existau comunități.
Revenim cu mai multe povești din trecutul românesc în numărul următor.
