De câte ori n-am auzit vorba asta în copilărie? Eu o mai aud și astăzi, chiar de la soția mea, atunci când stau prea mult la calculator. Așa am ajuns să caut povestea unei expresii românești care m-a purtat de la casele boierești până la un text scris de Ovidiu acum aproape 2.000 de ani.
„Iar freci menta?”
Nu știu voi de câte ori ați auzit vorbele astea, dar eu le-am auzit de multe ori. În copilărie, de la cei mari, apoi în tot felul de situații în care cineva avea impresia că nu fac nimic. Și, ca să vedeți că unele lucruri nu se schimbă, le mai aud și acum, chiar de la soția mea.
Recent, stăteam la calculator și lucram la îmbunătățirea website-ului Graiul. Pentru cine se uită din afară, probabil că nu e mare diferență între cineva care muncește la calculator și cineva care pierde vremea pe internet.
Așa că am auzit din nou întrebarea: „Iar freci menta?”
Numai că eu chiar aveam treabă!
Și totuși, vorbele astea mi-au rămas în minte. De ce spunem „de ce freci menta” când cineva lenevește? De ce tocmai menta și nu busuiocul, pătrunjelul sau altă plantă?
M-am gândit că din întrebarea asta ar putea ieși un articol pentru Graiul.
Recunosc, am apelat la ChatGPT pentru a mă ajuta cu documentarea. Mi-a oferit mai multe referințe, de la articole din presa românească până la studii lingvistice și texte din Antichitate. Am început să le compar și să verific ce spun, iar povestea s-a dovedit mai interesantă decât mă așteptam.
Uite ce am găsit.
Unii munceau din greu, alții frecau menta
Una dintre cele mai răspândite explicații ne duce până în Grecia Antică, unde oamenii ar fi avut obiceiul să frece mesele cu frunze de mentă înainte de a servi mâncarea.
Menta lăsa un parfum plăcut, iar obiceiul ar fi avut legătură cu pregătirea mesei și primirea oaspeților. Potrivit acestei povești, practica s-ar fi răspândit în Balcani și ar fi ajuns, în timp, și în Principatele Române.
În secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, influența grecească era puternică în societatea românească, inclusiv în perioada domniilor fanariote. Unele familii boierești ar fi preluat acest obicei, iar frecatul meselor cu mentă ar fi devenit o activitate încredințată slujitorilor.
Și aici vine partea care m-a făcut să zâmbesc.
În gospodăriile înstărite existau destule treburi grele. Trebuia cărată apă, tăiate lemne, îngrijite animale și făcute multe alte munci. Prin comparație, să freci o masă cu mentă părea o activitate destul de ușoară.
Se spune că unii slujitori ar fi preferat această îndeletnicire și ar fi prelungit-o ore întregi, tocmai pentru a evita muncile mai solicitante.
Așa s-ar fi născut asocierea dintre frecatul mentei și pierderea vremii.
Mi s-a părut o explicație potrivită. Numai că, atunci când am început să caut dovezi istorice, lucrurile nu au mai fost atât de simple.
Cine s-ar fi gândit că și romanii frecau menta?
Căutând referințe din străinătate, am dat peste un pasaj din Metamorfoze, opera poetului roman Ovidiu, scrisă la începutul erei noastre.
În cartea a VIII-a este povestită întâmplarea lui Baucis și Philemon, doi bătrâni săraci care îi primesc în casa lor pe zeii Jupiter și Mercur, fără să știe cine sunt oaspeții.
Înainte de a servi mâncarea, Baucis pregătește masa. Observă că unul dintre picioare este mai scurt, așa că pune un ciob de ceramică dedesubt pentru a o îndrepta. Apoi șterge suprafața cu mentă proaspătă.
Da, chiar cu mentă!
Pasajul apare în cartea a VIII-a, în jurul versurilor 660–663, și poate fi citit inclusiv în traducerile engleze publicate de Universitatea din Virginia.
Așadar, folosirea mentei pentru pregătirea unei mese este descrisă într-un text vechi de aproape două milenii.
Mi s-a părut interesant și motivul pentru care Baucis face acest gest. Nu încearcă să scape de muncă și nici să tragă de timp. Dimpotrivă, își pregătește masa cu grijă pentru a-și primi oaspeții.
Numai că existența acestui episod nu demonstrează că expresia românească provine dintr-un asemenea obicei. Avem o referință antică la folosirea mentei, dar nu și o dovadă a drumului pe care expresia l-ar fi parcurs până în limba română.
„Jupiter și Mercur la Filemon și Baucis”, atelierul lui Peter Paul Rubens, circa 1620–1625. Pictura ilustrează episodul ospitalității descris de Ovidiu în „Metamorfoze”. Colecția Kunsthistorisches Museum, Viena. Sursa reproducerii: Wikimedia Commons.
O poveste bună. Dar avem și dovezi?
Explicația despre greci și slujitorii din casele boierești apare în numeroase articole românești. Am găsit-o inclusiv într-o lucrare academică publicată în 2025, care discută expresii și particularități ale limbii.
Problema este că lucrarea respectivă preia povestea dintr-un articol de presă, nu dintr-un document istoric din perioada boierilor.
Am găsit și o perspectivă critică. Într-un articol publicat de Europa Liberă Moldova, în ianuarie 2017, Dan Alexe contestă explicația populară și atrage atenția că multe relatări de pe internet se citează reciproc, fără a oferi surse istorice care să demonstreze originea expresiei.
Interesant este că pasajul din Ovidiu oferă tocmai un exemplu antic de folosire a mentei la pregătirea mesei. Acesta nu confirmă însă restul poveștii, în special presupusa legătură cu slujitorii care evitau munca.
Am consultat și un studiu al lingvistului Cristinel Munteanu, care analizează expresia „a freca menta” și formele apărute din ea, precum „freacă-menta”, „frecător de mentă” sau „a frecmenta”. Studiul arată cum asemenea expresii pot contribui la formarea altor cuvinte, dar nu stabilește o origine istorică sigură.
Aici mi-am dat seama cât de ușor este să confundăm repetarea unei povești cu verificarea ei. Dacă aceeași explicație apare pe zece website-uri, nu înseamnă automat că avem zece dovezi. Uneori, toate pornesc de la aceeași sursă.
Prin urmare, povestea slujitorilor rămâne o explicație populară, iar legătura ei cu expresia românească nu este demonstrată.
Și dacă frecatul mentei chiar ne-ar face bine?
După toate aceste căutări, mi-a venit încă o întrebare: de ce se folosea tocmai menta? Și oare ar avea vreun rost să încercăm și noi, astăzi, obiceiul descris de Ovidiu?
Menta are un parfum puternic, pe care îl simțim mai ales atunci când rupem sau zdrobim frunzele. Mirosul poate fi plăcut și revigorant, iar planta este folosită și astăzi în alimente, băuturi și produse aromatice.
Dar m-a interesat și ce se întâmplă în organism.
De ce menta ne dă senzația de răcorire?
Unul dintre cei mai cunoscuți compuși ai mentei este mentolul. Acesta poate activa anumiți receptori nervoși, numiți TRPM8, care participă la perceperea temperaturilor scăzute.
De aceea, când folosim un produs cu mentol, putem simți o răcorire chiar dacă temperatura nu s-a modificat. Este o reacție a sistemului nervos, nu o dovadă că aerul din jur a devenit mai rece.
M-am întrebat dacă această senzație de prospețime ar putea avea și alte efecte. De exemplu, ne-ar putea ajuta să fim mai atenți sau să ne concentrăm mai bine?
Am găsit un studiu realizat de cercetători de la Universitatea Northumbria, din Marea Britanie, publicat în 2008 în International Journal of Neuroscience. Cercetarea a inclus 144 de voluntari, repartizați în grupuri expuse la aroma de mentă, la aroma de ylang-ylang sau într-un grup fără aromă.
Rezultatele au arătat că participanții expuși la aroma de mentă au avut rezultate mai bune la anumite măsurători ale memoriei și au raportat o stare mai ridicată de vigilență.
Mi s-a părut o descoperire interesantă. Numai că un singur studiu nu este suficient pentru a trage o concluzie generală.
O analiză științifică publicată în 2025, care a examinat cercetările despre inhalarea aromei de mentă, arată că studiile diferă mult prin metodele folosite și că dovezile nu permit încă recomandări ferme privind îmbunătățirea atenției și a memoriei.
Mai este și o diferență importantă: cercetările au folosit în general arome sau uleiuri esențiale în condiții controlate. A freca o masă cu câteva frunze de mentă nu înseamnă că vom obține aceleași efecte.
Merită, totuși, să încercăm?
Din curiozitate, de ce nu?
Câteva frunze proaspete de mentă, frecate ușor pe o suprafață curată și potrivită, pot lăsa un parfum plăcut. Aș testa însă mai întâi o porțiune mică, deoarece frunzele pot păta anumite materiale.
Menta nu înlocuiește produsele obișnuite de curățare și nici nu ar trebui considerată un dezinfectant pentru mesele pe care mâncăm. Iar uleiurile esențiale concentrate trebuie tratate separat de frunzele proaspete, deoarece pot provoca iritații sau reacții alergice.
Cu alte cuvinte, dacă cineva vrea să încerce obiceiul antic, principalul beneficiu la care se poate aștepta este parfumul. Pentru memorie, atenție sau alte efecte asupra sănătății, lucrurile sunt încă în cercetare.
Și totuși, mă bate gândul să fac și eu experimentul acasă.
Românii mai au și alte expresii pentru pierderea timpului. Spunem că cineva „taie frunză la câini”, „arde gazul de pomană” sau „freacă mangalul”. Sunt vorbe pe care le-am auzit de mici și pe care am ajuns să le folosim fără să ne întrebăm prea des de unde vin.
Pentru cei dintre noi care trăim departe de România, asemenea expresii pot aduce imediat în minte o persoană din familie, o voce cunoscută sau o întâmplare din copilărie.
Eu am pornit de la o observație a soției mele și am ajuns la Grecia Antică, la Ovidiu, la slujitorii din casele boierești și la cercetări moderne despre efectele mentei asupra organismului.
Nu pot spune că am descoperit cu certitudine cine a folosit primul expresia „a freca menta”. Dar am găsit un obicei descris în literatura antică, o explicație populară care merită privită cu prudență și câteva informații la care nu m-aș fi gândit înainte.
Și uite așa, dintr-o vorbă auzită în timp ce lucram la calculator, a ieșit un articol pentru Graiul.
Acum chiar mă bate gândul să cumpăr niște mentă și să încerc să frec masa cu ea.
Măcar data viitoare când soția mă întreabă „Iar freci menta?”, o să-i pot răspunde:
„Da, acum chiar frec menta!”
Voi de la cine ați auzit prima dată „Iar freci menta?”
Surse și documentare
- Ovidiu, Metamorfoze, Cartea a VIII-a, versurile 660–663. Episodul Baucis și Philemon, în care masa este pregătită cu mentă proaspătă. Textul în traducere engleză, Universitatea din Virginia.
- Cristinel Munteanu, „De la frazeologisme verbale la compuse substantivale. O trăsătură sui-generis a limbii române”, Anuar de lingvistică și istorie literară, tom LXII, 2022. Studiul.
- Dan Alexe, „Frecatul mentei și mișto: mituri urbane iritante”, Europa Liberă Moldova, 2 ianuarie 2017. Articolul.
- Angela Savin-Zgardan, „Unitățile polilexicale stabile – mijloace glotice de oglindire a realității istorice”, 2025, p. 76. Lucrarea.
- Mark Moss, Steven Hewitt, Lucy Moss și Keith Wesnes, „Modulation of cognitive performance and mood by aromas of peppermint and ylang-ylang”, International Journal of Neuroscience, 2008. Studiul pe PubMed.
- „Heterogeneity in the Study of Peppermint in Aromatherapy on Cognition and Attention: A Critical Scoping Review”, 2025. Analiza pe PubMed.
- Lizhen Xu și colaboratorii, „Molecular mechanisms underlying menthol binding and activation of TRPM8 ion channel”, Nature Communications, 2020. Studiul pe PubMed.
Notă editorială Graiul: Folosirea mentei la pregătirea unei mese este atestată într-un text literar antic, dar nu există dovezi istorice independente care să lege acest obicei de apariția expresiei românești „a freca menta”. Povestea slujitorilor din casele boierești este prezentată ca explicație populară. Cercetările privind efectele aromei de mentă asupra memoriei și atenției nu demonstrează că frecarea unei mese cu frunze proaspete produce asemenea beneficii.
