Prima pagină / Comunitate / Top Graiul / Top 10 Student Advisers români în UK

Top 10 Student Advisers români în UK

Portretele celor 13 Student Advisers români din UK incluși în cele două clasamente GRAIUL.

Oamenii care deschid drumul către universitate

Pentru mulți români din Marea Britanie, decizia de a începe studiile superioare vine cu întrebări, emoții și nesiguranță. Cum alegi universitatea potrivită? Ce curs ți se potrivește? Ce documente sunt necesare? Cum funcționează Student Finance? Pentru cei care aplică pentru prima dată, procesul poate părea greu de înțeles.

Un Student Adviser îi ajută pe viitorii studenți să parcurgă mai ușor etapele înscrierii la facultate. Explică opțiunile disponibile, oferă informații despre cursuri și universități, verifică documentele, sprijină pregătirea aplicației și răspunde întrebărilor care apar pe parcurs. În funcție de situație și de serviciile oferite, poate acorda îndrumare și pentru Student Finance, pregătirea interviului sau pașii care urmează după admitere.

Înscrierea la facultate se poate face și fără ajutorul unui consultant. Experiența unui adviser poate conta însă atunci când trebuie să alegi între mai multe variante sau când nu știi ce întrebări să pui. Un consultant bine informat îți poate atrage atenția asupra unor condiții, documente sau termene pe care le-ai putea omite și îți poate explica procesul pe înțelesul tău.

Pentru serviciile prezentate în acest material, studenții nu achită un onorariu adviserului, potrivit informațiilor comunicate de persoanele incluse. Student Advisers sau agențiile pentru care lucrează sunt remunerați, de regulă, de instituțiile de învățământ partenere, în condițiile stabilite prin fiecare colaborare, după admiterea și începerea cursului de către student. Orice eventual cost suplimentar trebuie comunicat clar înainte de începerea colaborării.

Graiul a realizat primul proiect editorial Top 10 Student Advisers români din Marea Britanie, pornind de la două clasamente complementare. Primul reflectă numărul voturilor primite, ca indicator al susținerii comunității. Al doilea a fost realizat în funcție de consistența și nivelul de detaliu al feedbackurilor oferite de studenții care au beneficiat direct de îndrumare.

Cele două clasamente reunesc 13 nume distincte. Unele persoane apar în ambele liste, iar altele într-un singur clasament. Din acest motiv, materialul prezintă toate cele 13 profiluri rezultate.

Au fost analizate 2.775 de răspunsuri verificate. În paginile următoare îi vei descoperi pe cei incluși în clasamente, fiecare alături de un feedback reprezentativ primit din partea unui student. Pentru două dintre persoanele prezentate, Graiul a pregătit și articole dedicate, în care cititorii pot afla mai multe despre activitatea, experiența și parcursul lor profesional.


Liliana Prodan

Liliana Prodan ocupă primul loc în clasament, pe baza experiențelor relatate de studenții pe care i-a îndrumat. Lucrează de patru ani în domeniu, în cadrul Olya LTD, iar feedbackurile evidențiază răbdarea, disponibilitatea și atenția acordată fiecărui caz. Studenții spun că le-a explicat clar etapele înscrierii, i-a ajutat să pregătească documentele și a rămas aproape de ei și după admitere. Pentru mulți, sprijinul ei a însemnat mai multă încredere într-un proces care, la început, părea greu de înțeles.

Liliana Prodan - TOP 10 - Student Advisers români

Liliana Prodan spune

„Pentru mine, cel mai valoros este feedbackul primit de la studenți. Oamenii și-au făcut timp să voteze și să povestească despre experiențele lor, iar acest lucru îmi confirmă că munca, implicarea și responsabilitatea au contat. Fiecare reușită a unui student îmi dă motivația să continui cu aceeași răbdare și seriozitate. Îi încurajez pe românii din Marea Britanie să aibă încredere în propriile forțe și să investească în educația lor.”

Feedbackul unui student
„Liliana m-a sprijinit în fiecare etapă, de la alegerea cursului și pregătirea documentelor până la aplicarea pentru finanțare. Mi-a răspuns cu răbdare la întrebări, mi-a explicat clar procedurile și a continuat să mă ajute și după admitere. Datorită îndrumării sale, am parcurs procesul cu mai multă siguranță și am putut începe facultatea fără să mă simt copleșit. Am știut mereu ce urmează și cum trebuia să pregătesc fiecare document corect.”


Nina Acatrinei

Nina Acatrinei este apreciată pentru profesionalism, răbdare și capacitatea de a explica informațiile complicate într-un mod accesibil. Feedbackurile menționează sprijin pentru alegerea universității, pregătirea aplicației, documente, Student Finance și Maintenance Loan. Studenții vorbesc și despre disponibilitatea și încrederea oferite pe parcursul procesului.

Nina Acatrinei - TOP 10 - Student Advisers români

Ce spune Nina Acatrinei

„Consider că ideea acestui top este foarte frumoasă, deoarece recunoaște munca și implicarea persoanelor care contribuie la dezvoltarea comunității și la susținerea educației. Pentru mine, includerea în acest clasament reprezintă o apreciere a efortului, dedicării și pasiunii pe care le investesc zilnic în sprijinirea studenților. Mesajul meu pentru comunitatea românească din UK este să aibă încredere în propriul potențial și să continue să investească în educație și dezvoltare personală. Fiecare pas făcut astăzi poate deschide oportunități importante pentru viitor.”

Ce spune un student
„Nina a fost prezentă, răbdătoare și implicată pe tot parcursul procesului. M-a ajutat să aleg universitatea și programul potrivit, mi-a explicat aplicația, Student Finance și Maintenance Loan și m-a îndrumat când am avut întrebări despre documente. A continuat să îmi ofere sprijin și după admitere, răspunzând prompt și oferindu-mi încrederea de care aveam nevoie.”


Marina Cucoș

Marina Cucoș activează de șase ani în domeniul educațional și este apreciată pentru profesionalism, corectitudine și capacitatea de a găsi soluții potrivite fiecărui student. Feedbackurile arată că oferă sprijin pentru alegerea universității, pregătirea documentelor, înscriere și Student Finance. Studenții vorbesc și despre încurajarea primită în momentele în care nu mai aveau încredere că pot continua.

Marina Cucoș - TOP 10 - Student Advisers români

Ce spune Marina Cucoș

„Consider că este o inițiativă foarte bună acest TOP, mai ales într-o piață suprasaturată de agenți și consultanți, unde unii oferă informații greșite. Apreciez faptul că sunt puse în lumină persoane care încearcă să ofere valoare, profesionalism și corectitudine. Mă bucur pentru această recunoaștere, dar nu fac această muncă pentru a ajunge într-un top, ci pentru că îmi place domeniul. Activez de șase ani și am văzut cum educația a schimbat în bine viața multor oameni, personal și profesional. Îi încurajez pe români să continue să se dezvolte, indiferent de vârstă sau de împrejurări, deoarece o universitate poate deschide mai multe uși în viață și în carieră.”

Feedbackul unui student
„Marina mi-a oferit încurajarea de care aveam nevoie, iar cuvintele ei m-au ajutat să mă schimb în bine. Mi-a spus: «Ana, tu poți. Dacă nu reușim la o universitate, te înscriu la alte zece». Pentru mine, acesta a fost impulsul de a merge mai departe. Acum sunt studentă, mă descurc și mă bucur că învăț lucruri noi.” – (A., studentă)


Anca Mădălina Popescu

Anca Mădălina Popescu este apreciată pentru implicarea personală, răbdarea și claritatea cu care le explică studenților sistemul universitar din Marea Britanie. Îi îndrumă în alegerea universității și a programului potrivit, pregătirea documentelor, completarea aplicației și înțelegerea opțiunilor de finanțare.

Feedbackurile primite arată că sprijinul său continuă și după admitere, atunci când apar întrebări legate de Student Finance sau de parcursul universitar. Studenții vorbesc și despre susținerea morală oferită înaintea examenelor de admitere, răspunsurile rapide și timpul acordat fiecărui caz. Pentru mulți dintre ei, explicațiile sale au transformat un proces necunoscut într-un traseu clar, organizat și mai ușor de parcurs.

Anca Mădălina Popescu - TOP 10 - Student Advisers români

Ce spune Anca Mădălina Popescu

„Această recunoaștere îmi confirmă că munca mea are un impact real. De-a lungul anilor am ajutat mulți oameni să își urmeze visul de a studia în UK, iar experiențele și recomandările lor mă motivează să continui cu responsabilitate. Comunitatea noastră are nevoie de încredere, înțelegere și mai mult sprijin reciproc.”

Ce spune un student
„Anca Mădălina m-a convins să ies din zona mea de confort și m-a îndrumat pe tot parcursul înscrierii. Mi-a explicat fiecare etapă și a răspuns la toate întrebările mele. Fără sprijinul ei, probabil nu aș fi avut curajul să încep facultatea. Acum sunt în anul al treilea și îi sunt recunoscător pentru încrederea pe care mi-a oferit-o.”


Beatris Alina

Beatris Alina ocupă locul 5 în clasamentul voturilor. Studenții o apreciază pentru implicare, calm și disponibilitatea cu care răspunde întrebărilor. Feedbackurile arată că oferă sprijin de la alegerea cursului și pregătirea documentelor până la Student Finance și perioada de după admitere. Pentru mulți, răbdarea sa a făcut procesul mai ușor de înțeles și de parcurs.

Beatris Alina - TOP 10 - Student Advisers români

Ce spune Beatris Alina

„Este o bucurie imensă și o onoare să mă aflu în acest top. Pentru mine, cea mai mare satisfacție este povestea din spatele voturilor și faptul că studenții mei au rămas cu o experiență frumoasă. Această recunoaștere îmi confirmă că implicarea, dedicarea, profesionalismul și grija față de studenți au un impact pozitiv. A fi adviser înseamnă să oferi încredere, empatie și respect. Sunt recunoscătoare tuturor celor care m-au votat și companiei Olya LTD pentru susținere. Cred că suntem o comunitate puternică și îi încurajez pe românii din UK să nu renunțe la visele lor, să își depășească temerile și să aibă curajul de a face alegerile potrivite pentru ei. Atunci când alții spun că nu se poate, este important să continuăm să credem în propriile forțe.”

Feedbackul unui student
„Beatris a fost alături de mine de la înscrierea la facultate până la final, indiferent de zi sau de oră. S-a implicat complet, a fost deschisă și sociabilă și m-a ajutat să mă simt în largul meu. Nu m-a judecat și a încercat întotdeauna să mă ajute cât a putut de bine.” (anonim)


Liviana Chiper

Liviana Chiper activează de peste doi ani ca Student Adviser și lucrează și ca Team Leader. Studenții vorbesc despre răbdarea, profesionalismul și sprijinul oferit pe întregul parcurs, de la alegerea universității și înscriere până la Student Finance, Maintenance Loan și problemele apărute după admitere. Este apreciată și pentru sinceritatea cu care prezintă opțiunile disponibile.

Liviana Chiper - TOP 10 - Student Advisers români

Ce spune Liviana Chiper

„Consider că acest top este o inițiativă valoroasă, deoarece recunoaște munca și implicarea Student Advisers. Pentru mine, includerea în clasament este o onoare, mai ales fiindcă se bazează pe feedbackul oamenilor cu care am colaborat. Fiecare mesaj și fiecare recomandare înseamnă enorm. Îmi desfășor activitatea cu dedicare, responsabilitate și pasiune, iar obiectivul meu este să îi ajut pe oameni să aleagă cursul și universitatea potrivite, astfel încât să își poată construi viitorul pe care și-l doresc. Mă motivează să văd oameni mulțumiți, care capătă încredere și își ating obiectivele. Îi încurajez pe cei care vor să studieze să aibă curajul de a face primul pas.”

Feedbackul unui student
„Liviana mi-a fost alături din momentul în care am aplicat la universitate și m-a ajutat să trec prin toate etapele înscrierii. Când nu am avut încredere în mine, răbdarea, încurajările și profesionalismul ei m-au ajutat să continui. M-a sprijinit cu aplicația, finanțarea, alegerea universității și după admitere.”
(studentă, răspuns anonim)


Andra Ecaterina

Andra Ecaterina ocupă locul 7 în clasamentul voturilor. Studenții o apreciază pentru implicarea constantă, explicațiile clare și sprijinul oferit atât în timpul admiterii, cât și după înscriere. Feedbackurile menționează ajutorul primit pentru alegerea cursului, pregătirea documentelor, Student Finance și rezolvarea situațiilor apărute pe parcursul facultății.

Andra Ecaterina - TOP 10 - Student Advisers români

Ce spune Andra Ecaterina

„Mi se pare o idee foarte frumoasă, pentru că uneori avem nevoie să ne oprim și să apreciem oamenii din jurul nostru. În spatele fiecărui nume din acest top se află muncă, implicare, suflet și dorința de a face ceva bun. Pentru mine, nu este doar un clasament, ci o formă de recunoaștere și încurajare. Este important ca oamenii să vadă că, deși munca noastră este uneori pusă la îndoială, există profesioniști care lucrează corect și etic și care pun pe primul plan ajutorul oferit studentului. Fiecare vot înseamnă încredere, susținere și apreciere. Este și dovada că studenții văd efortul depus. Munca unui Student Adviser nu se oprește la aplicația pentru universitate, ci continuă prin ore de lucru, răspunsuri, îndrumare și sprijin oferit pe parcursul studiilor.”

Feedbackul unui student
„Andra merită să fie în Top 10 datorită dedicării constante, îndrumării personalizate și sprijinului oferit în procesul de admitere și adaptare în Marea Britanie. Profesionalismul, disponibilitatea și impactul său pozitiv asupra studenților o recomandă drept unul dintre cei mai valoroși Student Advisers.” (anonim)


Andreea Cimpoi

Andreea Cimpoi este apreciată pentru calmul, răbdarea și claritatea cu care explică fiecare etapă a înscrierii. Îi sprijină pe studenți în alegerea cursului și a universității, pregătirea documentelor și rezolvarea aspectelor legate de Student Finance. Numeroase feedbackuri arată că rămâne în contact cu aceștia și după admitere, oferindu-le îndrumare pe parcursul studiilor.

Andreea Cimpoi - TOP 10 - Student Advisers români

Ce spune Andreea Cimpoi

„Consider că această inițiativă este utilă pentru comunitate și le oferă consultanților educaționali ocazia de a fi recunoscuți. Munca noastră de sprijinire și îndrumare a studenților se desfășoară adesea în spatele cortinei și nu este întotdeauna vizibilă. Faptul că selecția s-a bazat pe recomandările și experiențele reale ale studenților îi oferă valoare și credibilitate. Includerea în ambele clasamente mă onorează și confirmă că timpul, dedicarea și sprijinul oferite au făcut o diferență. Le mulțumesc studenților pentru încredere. Îi încurajez pe românii din UK să creadă în propriul potențial și să își ofere șansa de a învăța, de a evolua și de a construi un viitor mai bun.”

Ce spune un student
„Andreea m-a ghidat atunci când aveam nevoie de informații, încurajare și încredere că pot reuși. Nu m-a tratat ca pe un simplu număr sau dosar, ci a avut răbdare, mi-a răspuns la întrebări și m-a ajutat să fac alegerile potrivite. Astăzi sunt în Level 5, iar acest parcurs a început cu ajutorul ei.” (studentă, răspuns anonim)


Daniela Petre

Daniela Petre ocupă locul 9 în clasamentul voturilor. Studenții o apreciază pentru seriozitate, empatie și sprijinul oferit pe întregul parcurs universitar. Feedbackurile menționează alegerea cursului, procesul de admitere, finanțarea studiilor și disponibilitatea sa de a răspunde întrebărilor chiar și după începerea facultății.

Daniela Petre - TOP 10 - Student Advisers români

Ce spune Daniela Petre

„Ideea organizării acestui top mi se pare o inițiativă foarte frumoasă, deoarece oferă vizibilitate oamenilor care contribuie la dezvoltarea și susținerea comunității românești din UK. Pentru mine este o onoare să mă aflu printre cei mai buni și să văd că munca mea este recunoscută. Locul obținut mă motivează să continui să ofer sprijin, îndrumare și informații utile celor care mă aleg drept ghid în parcursul lor educațional. Comunitatea românească este formată din oameni ambițioși și muncitori. Îi încurajez să investească în educație, să își urmeze obiectivele și să îi sprijine pe cei aflați la început de drum.”

Feedbackul unui student
„Daniela a fost alături de mine pe tot parcursul aplicației la universitate. Mi-a oferit informații clare, răspunsuri rapide și sprijin constant. Prin profesionalism, răbdare și implicare, a făcut ca procesul să fie mai ușor și mai puțin stresant și mi-a oferit încredere în alegerile făcute.”

Andra Făgădar

Andra Făgădar se află în Top 10 și are cinci ani de experiență ca Student Adviser. Studenții vorbesc despre implicarea sa, informațiile clare și sprijinul oferit pentru documente, înscriere și Student Finance. Activitatea sa profesională s-a dezvoltat în aceeași perioadă în care a devenit mamă de gemeni.

Andra Făgădar - TOP 10 - Student Advisers români

Ce spune Andra Făgădar

„Acest top este o inițiativă bună și necesară, deoarece aduce în lumină munca Student Advisers și impactul lor în comunitate. Pentru mine, includerea în clasament înseamnă că munca din ultimii cinci ani și eforturile din spatele ei sunt văzute. Am devenit Student Adviser în aceeași perioadă în care am devenit mamă de gemeni. Vorbeam zilnic cu studenții, le explicam și le verificam situațiile, în timp ce aveam grijă de copii și de familie. În spatele rezultatelor sunt muncă, sacrificiu, responsabilitate și nopți grele. Îi încurajez pe românii din UK să aibă încredere în ei, să se informeze corect și să exploreze oportunitățile existente. Pentru mine, această recunoaștere arată că munca și eforturile din ultimii cinci ani au fost văzute.”

Ce spune un student
„Andra m-a ajutat cu înscrierea, pregătirea documentelor și Student Finance. Pe parcurs mi-a răspuns mereu la mesaje, a fost calmă și promptă și mi-a oferit constant sfaturi utile. Pentru mine a fost un sprijin real și o persoană de încredere.”


Alina Munteanu

Alina Munteanu este apreciată pentru seriozitate, răbdare și claritatea informațiilor oferite. Studenții spun că îi sprijină de la alegerea universității și pregătirea aplicației până la Student Finance și etapele de după admitere. Feedbackurile evidențiază disponibilitatea sa, implicarea constantă și îndrumarea adaptată fiecărei persoane.

Alina Munteanu - TOP 10 - Student Advisers români

Ce spune Alina Munteanu

„Consider că această inițiativă este valoroasă pentru comunitatea românească din Marea Britanie. Educația schimbă vieți, iar oamenii care îi ghidează pe ceilalți către oportunități educaționale merită apreciați și aduși în atenția publicului. Pentru mine, includerea în Top 10 Student Advisors este o onoare și o confirmare că munca depusă zi de zi contează. Sunt recunoscătoare studenților, colaboratorilor și echipei AVG Education pentru încredere. Îi încurajez pe românii din UK să investească în educația lor și să nu creadă că este prea târziu pentru un nou început. Atunci când ne susținem reciproc și împărtășim informații utile, devenim cu toții mai puternici.”

Feedbackul unui student
„Alina a transformat alegerea universității dintr-un proces copleșitor într-un parcurs clar și personalizat. A ascultat cu atenție, a înțeles aspirațiile și neliniștile mele și mi-a oferit îndrumare adaptată, de la alegerea programului până la pregătirea dosarului și a interviului. Profesionalismul, răbdarea și implicarea ei mi-au oferit încredere.”


Ana Maria Chiculita

Ana Maria Chiculita ocupă locul 8 în clasamentul voturilor. Studenții o apreciază pentru răbdare, profesionalism și explicațiile clare oferite în timpul înscrierii. Feedbackurile menționează ajutorul pentru alegerea cursului, pregătirea interviului, Student Finance și sprijinul acordat atât în timpul aplicației, cât și după admitere.

Ana Maria Chiculita - TOP 10 - Student Advisers români

Ce spune Ana Maria Chiculita

„Consider că această inițiativă recunoaște munca, dedicarea și efortul Student Advisers și evidențiază impactul lor asupra experienței studenților. Pentru mine, includerea în acest top este foarte importantă, deoarece aprecierea vine direct din partea oamenilor pe care i-am îndrumat. Faptul că își amintesc sprijinul primit și consideră că munca mea a avut valoare este cea mai mare recompensă. Această recunoaștere mă motivează să continui cu aceeași implicare, răbdare și dedicare. Locuiesc în Marea Britanie de peste 20 de ani și îmi doresc ca românii de aici să fie mai uniți, să se sprijine, să se respecte și să construiască o comunitate bazată pe înțelegere și solidaritate. Cred că prin respect și colaborare putem crea legături mai puternice între noi.”

Feedbackul unui student
„Ana m-a ajutat enorm cu înscrierea la universitate și a făcut întregul proces mai ușor și mai puțin stresant. A fost mereu amabilă, răbdătoare și dispusă să răspundă la toate întrebările mele. Încep universitatea în septembrie și îi sunt foarte recunoscătoare pentru sprijinul oferit pe tot parcursul aplicației.”


Andrei Pop

Andrei Pop, reprezentantul Unismartstudy, ocupă locul 10 în clasamentul realizat după calitatea feedbackurilor. Studenții îl apreciază pentru profesionalism, claritatea informațiilor și sprijinul oferit pe întregul parcurs, de la alegerea cursului și înscriere până la finanțare și etapele de după admitere.

Andrei Pop  - TOP 10 - Student Advisers români

Ce spune Andrei Pop

„Consider că este o inițiativă foarte valoroasă, deoarece pune în evidență munca și dedicarea celor care contribuie la succesul studenților. Faptul că acest clasament se bazează pe recomandările și feedbackul lor îl face cu atât mai important, pentru că reflectă impactul real pe care îl avem în viețile oamenilor pe care îi sprijinim. Pentru mine, includerea în top este o onoare și o confirmare că eforturile mele sunt apreciate. Încerc să ofer informații clare, sprijin personalizat și să fiu alături de fiecare student pe tot parcursul procesului. Faptul că studenții m-au recomandat este cea mai mare recompensă și mă motivează să continui. Îi încurajez pe românii din UK să profite de oportunitățile educaționale și să nu se teamă să ceară informații și sprijin.”

Feedbackul unui student
„Andrei m-a ajutat de la alegerea cursului până la înmatriculare și aplicația pentru finanțare. A fost mereu disponibil atunci când am avut nevoie de un sfat. Prin profesionalism, răbdare și implicare, a făcut întregul proces mai clar și mai ușor de parcurs. Îl recomand cu mare încredere.”


Dincolo de top, alegerea e a ta

Acest clasament a fost construit din experiențele celor care au trecut prin procesul de înscriere și au ales să vorbească despre sprijinul primit. Cele 2.775 de răspunsuri analizate au evidențiat răbdarea, claritatea informațiilor, disponibilitatea și implicarea adviserilor prezentați în aceste pagini.

Graiul le mulțumește tuturor studenților care au trimis feedbackuri și celor care au răspuns întrebărilor noastre. Pentru viitorii studenți, recomandarea rămâne simplă: verificați informațiile, cereți explicații clare și alegeți persoana cu care puteți comunica deschis pe tot parcursul aplicației.

Sign Up For Daily Newsletter

Stay updated with our weekly newsletter. Subscribe now to never miss an update!

[mc4wp_form]