Despre neîncredere, servicii și felul în care privim munca celor din propria comunitate.
Editorial de Marian Ardelean, redactor-șef Graiul
Prin podcastul „Ardelean în Yorkshire” am avut ocazia să cunosc și să discut cu mulți români din Marea Britanie. Oameni cu afaceri, oameni care lucrează în diferite domenii, unii la început de drum, alții cu ani de experiență. Printre ei se află și cei care lucrează pe bază de comision, în asigurări, intermedieri și alte servicii.
Din aceste discuții am început să observ o atitudine care mă pune pe gânduri. Există români care preferă să nu apeleze la serviciile unui conațional dintr-un motiv aparent simplu: omul respectiv primește un comision dacă încheie contractul.
Nu vorbesc despre situațiile în care cineva a fost păcălit, a primit informații greșite sau a avut o experiență neplăcută. Acolo neîncrederea este de înțeles. Mă refer la refuzul care apare înainte ca serviciul să fie evaluat, doar pentru că persoana care îl oferă urmează să câștige ceva din acea tranzacție.
Și atunci mă întreb: de ce ne deranjează atât de mult că un alt român câștigă bani pentru o muncă pe care o face?
Comisionul există și atunci când nu îl vedem
Să luăm un exemplu simplu, o asigurare.
Ai nevoie de o poliță și începi să cauți pe internet. Intri pe un site de comparații, introduci datele, primești câteva oferte și alegi una. Totul pare simplu. Ai făcut singur operațiunea, fără să apelezi la un intermediar și fără să ai impresia că cineva a câștigat bani de pe urma ta.
Numai că multe platforme de comparații și intermediere sunt remunerate pentru contractele încheiate prin intermediul lor. Pot primi comisioane sau alte plăți comerciale. Faptul că nu vezi acel comision separat pe ecran nu înseamnă că el nu există.
Aceste lucruri fac parte din modul în care funcționează distribuția multor servicii. Intermedierea este o activitate economică, indiferent dacă o face o persoană, o firmă sau o platformă digitală.
Și aici apare contradicția pe care încerc să o înțeleg.
Când intrăm pe un site și cumpărăm o asigurare, ni se pare firesc. Dar dacă un român ne oferă aceeași posibilitate, ne explică variantele și primește un comision pentru contractul încheiat, încep întrebările. De ce să câștige el? De ce să îi dau lui comision? Nu pot să fac singur?
Sigur că poți să faci singur. Și uneori poate fi chiar varianta mai bună. Dar dacă acel comision este plătit oricum în cadrul sistemului de distribuție, de ce faptul că beneficiarul este un om pe care îl cunoști ar trebui să devină un motiv de refuz?
Ce poate oferi omul din fața ta
Nu am nimic împotriva platformelor online. Dimpotrivă, folosesc tehnologia și îi înțeleg avantajele. Poți compara rapid prețuri, ai acces la mai multe oferte și poți lua o decizie fără să depinzi de programul cuiva.
Dar există și lucruri pe care o comparație de preț nu le rezolvă întotdeauna.
Un consultant bun poate să îți explice diferențele dintre două polițe, să îți atragă atenția asupra excluderilor sau să îți pună întrebări la care nici nu te-ai fi gândit. În cazul unui român stabilit în Marea Britanie, faptul că poate discuta în limba maternă despre un contract cu termeni financiari sau juridici în engleză poate conta foarte mult.
Desigur, asta nu înseamnă că fiecare intermediar oferă automat servicii mai bune decât o platformă. Unii lucrează cu un număr limitat de furnizori, iar oferta lor poate să nu fie cea mai avantajoasă. Tocmai de aceea trebuie să comparăm.
Însă comparația ar trebui să pornească de la calitatea serviciului, costurile totale, condițiile contractului și ajutorul primit. Nu de la nemulțumirea că persoana respectivă câștigă un comision.
Mi se pare ciudat să refuzăm un om care poate să ne explice un contract, dar să acceptăm fără aceeași suspiciune o platformă despre al cărei model de câștig știm foarte puțin.
De unde vine neîncrederea dintre noi?
Aici cred că discuția devine mai interesantă.
Am întâlnit români care își doresc să susținem afacerile românești, să colaborăm între noi și să construim o comunitate mai puternică. Sunt idei pe care le aud frecvent și la evenimentele de business.
Dar susținerea unei afaceri presupune, la un moment dat, și acceptarea faptului că omul respectiv trebuie să câștige bani.
Vrem servicii bune, disponibilitate, explicații, timp și atenție. Uneori vrem să putem suna pe cineva atunci când apare o problemă. În același timp, când aflăm că persoana care oferă toate acestea este plătită printr-un comision, ceva se schimbă în felul în care o privim.
Mă întreb dacă uneori nu confundăm comisionul cu o combinație făcută pe seama noastră.
Poate că o parte din această reacție vine din experiențe mai vechi, din teama de a fi păcăliți sau din poveștile despre oameni care au profitat de încrederea altora. Nu vreau să ignor astfel de experiențe. Ele există și pot lăsa urme.
Dar nu mi se pare corect să transformăm suspiciunea într-o regulă pentru toți.
Și da, cred că uneori apare și puțină răutate. Nu spun că aceasta explică toate refuzurile, dar am impresia că ne este câteodată mai ușor să acceptăm profitul unei companii mari decât câștigul unui om din propria comunitate.
Pe compania mare nu o cunoaștem. Nu știm cine primește banii și nici cât câștigă din tranzacția noastră. Pe românul care ne-a oferit serviciul îl știm sau îl putem întâlni la următorul eveniment. Și parcă tocmai atunci comisionul începe să ne deranjeze.
Comisionul trebuie câștigat corect
Nu vreau ca acest articol să fie interpretat ca o apărare necondiționată a celor care lucrează pe comision.
Faptul că un intermediar câștigă bani dintr-un contract poate crea și un conflict de interese. Dacă este plătit mai bine pentru un anumit produs, există riscul să fie tentat să îl recomande chiar și atunci când clientul ar avea o alternativă mai potrivită.
De aceea, transparența contează.
În Marea Britanie, regulile Financial Conduct Authority (FCA) prevăd, pentru intermediarii de asigurări, obligații privind informarea clienților despre natura remunerației, inclusiv dacă lucrează pe bază de comision, tarif sau alte forme de plată. Există și cerințe suplimentare în funcție de tipul clientului și al produsului.
Ca beneficiar al unui serviciu, mi se pare firesc să întrebi cum este plătit consultantul, dacă are acces la mai mulți furnizori, ce costuri vei suporta și ce sprijin primești după semnarea contractului.
Un profesionist ar trebui să poată răspunde clar la aceste întrebări.
Iar dacă nu poate, ai toate motivele să cauți pe altcineva.
Totuși, există o diferență între a cere transparență și a considera că orice comision reprezintă automat un câștig nemeritat.
Vrem o comunitate de antreprenori, dar acceptăm să câștige?
De când am început podcastul și, mai târziu, proiectul Graiul, am devenit tot mai atent la felul în care românii din Marea Britanie vorbesc despre afaceri și despre cei care încearcă să construiască ceva pe cont propriu.
Ne bucurăm când auzim povestea unui român care și-a deschis o firmă, care a reușit să își găsească un loc pe piață sau care oferă servicii comunității. Îi apreciem munca, vorbim despre cât de important este să ne susținem unii pe alții și ne dorim să vedem cât mai multe afaceri românești dezvoltându-se.
Numai că susținerea se verifică și în lucrurile obișnuite, atunci când trebuie să cumpărăm un serviciu.
A susține un antreprenor român nu înseamnă să cumperi de la el indiferent de preț sau de calitate. Nu îi datorăm nimănui un contract doar pentru că vorbește aceeași limbă cu noi.
Dar cred că îi datorăm măcar șansa de a ne prezenta o ofertă, fără să îl judecăm din start pentru felul în care își câștigă existența.
Dacă oferta lui este mai slabă, alegem altceva. Dacă serviciul nu este potrivit, spunem nu. Dacă observăm lipsă de transparență, plecăm.
Însă dacă omul își face treaba corect, ne explică lucrurile, ne ajută să luăm o decizie și oferă un serviciu de care avem nevoie, de ce ne-ar deranja că este plătit?
Eu cred că ar trebui să ne uităm mai atent la valoarea muncii și mai puțin la câștigul celui care o face.
Iar întrebarea cu care aș vrea să rămână cititorii este una foarte simplă:
Dacă accepți ca un site să câștige bani din contractul tău, de ce te deranjează când aceiași bani, sau o parte din ei, ajung la un român care își face meseria corect?









