„Ce mai e și revista asta, GRAIUL?”
Poate că unii întreabă din curiozitate. Alții, cu puțină neîncredere. Întrebarea este corectă, pentru că nici eu nu pot pune revista GRAIUL într-o categorie obișnuită și să spun simplu: asta este.
Nu știu dacă o pot numi jurnalism în sensul clasic. Nu este presă de știri și nici divertisment. Pentru mine, GRAIUL este un mediu. Un spațiu în care oamenii se întâlnesc, se ascultă și ajung să se înțeleagă.
Îmi place să mi-o imaginez ca pe o masă mare.
O masă la care nu stau doar oamenii care au reușit și vin să ne arate cât de bine le merge. Aici stau oameni care au pierdut, s-au îndoit de ei, au luat-o de la capăt și au avut dimineți în care nu mai știau încotro să meargă.
Oameni care pot să se uite la tine și să-ți spună:
„Știu prin ce treci. Am fost și eu acolo. Și dacă eu am reușit să merg mai departe, poți și tu.”
GRAIUL nu vrea să-ți spună că succesul este ușor. Nici că toate poveștile au un final perfect. Vrea să-ți arate că există drum și după eșec, și după îndoială, și după perioadele în care simți că nu mai ai nimic de oferit.
De ce revista GRAIUL rămâne și pe hârtie
Știu că presa tipărită dispare încet.
Știu că oamenii citesc tot mai mult de pe telefon. Derulează, se opresc câteva secunde, apoi trec la următoarea postare. Până seara, de multe ori nici nu-și mai amintesc ce au văzut dimineața.
Tocmai de aceea eu vreau ca GRAIUL să rămână și pe hârtie.
Nu vreau ca toate aceste povești să trăiască doar câteva ore pe internet. Vreau să existe undeva, într-o revistă pe care o poți ține în mână, pune pe masă, dărui cuiva sau păstra în bibliotecă.
O revistă tipărită spune că povestea acelui om a meritat mai mult decât o postare care dispare. A meritat timp, spațiu, grijă și un loc în memoria noastră.
Poate că peste câțiva ani cineva va deschide un număr mai vechi și va descoperi acolo începutul unui om despre care astăzi vorbește toată lumea. Sau poate un copil va găsi revista și va citi povestea mamei ori a tatălui său. Va vedea cât au muncit, ce au construit și prin câte au trecut.
Pentru mine, asta înseamnă revista print: o urmă care rămâne.
De ce există și revista digitală GRAIUL?
Pentru că masa aceasta trebuie să fie deschisă tuturor.
Nu contează dacă locuiești în Marea Britanie, în România sau în altă parte a lumii. Revista digitală ajunge imediat la tine. O poți citi de pe telefon, tabletă sau calculator, fără să aștepți livrarea.
Formatul este diferit, dar rostul rămâne același: să te apropie de oameni pe care poate nu i-ai fi cunoscut niciodată.
Prin revista digitală, poveștile pot trece granițele. Prin revista tipărită, ele pot trece timpul.
Avem nevoie de amândouă.
Ce susține un abonament la revista GRAIUL?
Nu vreau să-ți spun că trebuie să te abonezi doar pentru că noi scoatem o revistă.
Abonează-te dacă simți că ai nevoie de astfel de oameni în jurul tău. Dacă vrei să citești mai mult decât reușite perfecte și discursuri frumoase. Dacă vrei să înțelegi omul din spatele unei afaceri, al unui proiect, al unui premiu sau al unei apariții publice.
Un abonament nu cumpără doar niște pagini. El ne ajută să mai tragem un scaun la această masă pentru următorul om care are ceva adevărat de spus.
Poate că acel om îți va deveni colaborator. Poate îți va da o idee. Poate îți va reda curajul într-o perioadă grea. Sau poate vei găsi într-o frază exact răspunsul pe care îl căutai.
Nu pot promite că fiecare articol îți va schimba viața. Pot doar să mă asigur că oamenii pe care îi aducem la această masă au ceva real de împărtășit.
Un loc de conectare, înțelegere și încurajare
Așadar, ce mai este și revista asta?
Este o masă la care stai cu oameni care nu-ți spun doar ce au reușit, ci și cât i-a costat. Oameni care nu se uită la tine de sus, ci îți fac loc lângă ei.
Este un loc de conectare, de înțelegere și de încurajare.
Și, cât timp vor mai exista povești care merită păstrate, eu voi încerca să nu las revista tipărită să dispară.
Marian Ardelean
Fondatorul revistei GRAIUL
Citeşte şi:
